Echilibrarea balantei

             La rugamintea mamei, am acceptat sa o insotesc si sa particip la un curs de training. Am acceptat mai mult verbal, cel putin pana sa imi dau seama ca ma interesa, chiar intr-o mare masura trainingul respectiv, de manager resurse umane (un proiect european realizat in parteneriat cu Camera de  Comert si Dezvoltare Regionala ). De fapt, abia la primul curs aveam sa aflu cat de interesant mi se parea, si posibil, util intr-un viitor. Profesorul formator al trainingului este profesor universitar in Iasi, la resurse umane, si posibil absolvent de psihologie, sau sociologie (spun posibil pentru ca a pomenit, la un moment dat, ca l-a avut profesor pe Cosmovici, profesor, psiholog si psihiatru). Aspectul asta si multe altele m-au facut sa-mi dau seama de dorinta mea de a afla informatii de altfel congruente cu ceea ce am tot citit in ultimii cativa ani. Iar pe de alta parte, mi-a evidentiat, aceasta nevoie inexplicabila (ori poate doar o reactie tip reflex de-a mea) de a-mi contrazice mama, sau de a o banui ca ia alegeri nu tocmai potrivite ca moment ales, pentru mine, sau ca otaraste in numele meu, fara a-si da seama ca mie, fire incapatanata (''independenta''), imi place sa gandesc,aleg, si sa caut singura solutiile cele mai optime petru mine; in felul asta, subapreciind-o, cum am mai facut-o pana acum, insa de data asta eu am fost cea in totala necunostinta, nu am avut nici un temei. (de gandurile astea am devenit abia acum constienta). Un fel de contrazicere de dragl contrazicerii...imi aminteste de un prieten care, in timpul unei discutii, in timp ce eu argumentam afirmatiile mele, in fine, vorbeam, ma intrerupea uneori, din senin, doar petru a ma contrazice, desi spunea cam aceleasi lucruri; intrebarea mea fireasca era de ce ma contrazicea, de vreme ce spunea acelasi lucru ca mine, iar raspunsul, oferit cu un usor chicotit, pur si simplu de dragul contrazicerii (nu imi amintesc cuvintele mot-a-mot).

             Cred ca a ramas fixata pe o ideea mai veche de-a mea, cum ca ea, desi imi doreste binele, ia alegeri considerate de mine atunci gresite, tot pentru binele meu. Insa pe atunci eram o adolescenta incapatanata, ca orice adolescent normal, rebela si razvratita. A mai trecut timpul, si nu mai gandesc asa acum. Atunci de ce am avut aceasta prima reactie de vehementa negatie, neincredere in dorinta ei, ba mai mult, ma intrebase daca vreau sa fac trainingul, pentru a sti daca sa ma inscrie sau nu, nu facuse nici macar vreo alegere in numele meu. Atunci de am avut reactia asta interioara? Chiar daca am reusit sa o controlez, pentru ca am acceptat, ramanand sa-mi dea ea detalii ulterior.

        Atitudinea si gandurile de atunci constiente au disparut, cel putin asa credeam, de fapt s-au internalizat, ajungand la un soi de fixatie; ar fi cam exagerat daca as compara aceasta fixatie cu cele enuntate de Freud, desi nu pot aprecia asta, cel putin nu inca. Totusi urmand ideile lui, nu pot explica prezentul bazandu-ma pe trecut; trecutul meu il stiu, iar granita dintre trecut si prezent e foarte mica, totodata plina de evenimente, ca la orice alt individ. Dar in nici un caz nu ma poate ajuta sa depasesc ''fixatia''. Cred ca dar cu o atitudine strategica, poate alternativa.
        Imi dau seama ca mama, cand s-a gandit la mine, ca as vrea sa particip la training, a facut, de fapt, acelasi lucru pe care l-as face si eu pentru ea, daca s-ar ivi ocazia, gandindu-ma, ca si ea, ca e posbil sa o intereseze si sa o ajute. Suna a telepatie, sau mind reading...Insa nu e nici vorba de asa ceva, doar dragostea mamei pentru copiii ei, cunoasterea lor, ''nu te cunoaste nimeni cum te stie mama'', realizeaza toate astea, ce par a fi o mostra autentica de telepatie. Acel moment, ca mai toate momentele dintre noi doua, imi par a fi magice; ca se poate spune telepatie, cunoastere perfecta a doua persoane, fie mama si fiica, intre surori, frati, eu prefer sa le numesc momente magice in viata mea, momente pe care orice om si le doreste, insa putini le apreciaza. Eu apartinea aceastei minoritati, fara sa-mi dau seama de complexitatea situatiilor. Fiecare dintre noi, tindem sa ajungem, intr-o zi la o cale de mijloc, la un echilibru usor de atins, greu de mentinut. Mi se pare amuzant acum, pentru ca nu tin cont de asa ceva, dar zodia mea e balanta, si sunt total opusa unei echilibrului, sau moderatiei, cred ca asemanarea este atunci cand ajung la un echilibru, tanjesc foarte mult sa-l mentin, chiar daca uneori este imposibil, iar echilibrul dorit este de fapt altul.